Fiecare consoană primeşte natural sunetul „ă”. Excepţie: la sfărşit de cuvânt . Adică un cuvânt care s-ar scrie BDL se citeşte „badal”(bădăl).
क – k, c în „câine”, sau ch în „chiar”
ख – kh, în limba română nu există acest sunet; este un c urmat de un h: mănânc halva
ग – g, ca şi g în „gură”, sau gh în „gheară”
घ – gh, nu există acest sunet în limba română; un g urmat de un h: strâng haine.
ङ – ng, în limba română nu există acest sunet; echivalentul lui „ng” din limba engleză: „song”, un n aproape nazalizat
च – ch, ci sau ce: „ceai”
छ – chh, chch, cch, nu există în limba română acest sunet. ca în englezescul: hitchhiker
ज – j, gi sau ge: „gem”
झ – jh, sunetul nu există în română; ca şi chh doar că în varianta lui gi
ञ – ny, ca în franţuzescul „mignon” (ni)
ट – t, sunetul nu există în limba română, nici în engleză; este un t care dă mai mult spre r. în timpul producerii sunetului limba se curbează spre gât
ठ – th, nu există în română. echivalentul t-ului de mai sus doar că e mai aspirat (urmat de un h)
ड – d, nu există în română. este un d care dă mai mult spre r. în timpul producerii sunetului limba se curbează spre gât
ढ – dh, nu există în română. echivalentul d-ului de mai sus doar că e mai aspirat (urmat de un h)
ण – n, nu există în română. este un n ce dă spre r. în timpul producerii sunetului limba se curbează spre gât
त – t, ca şi t-ul românesc
थ – th, un t urmat de un h scurt
द – d, ca şi d-ul românesc
ध – dh, un d urmat de un h scurt
न – n, ca şi n-ul românesc
प – p, ca un p românesc
फ – ph, p aspirat, un p urmat de un h foarte scurt
ब – b, b românesc
भ – bh, b aspirat, un b urmat de un h foarte scurt
म – m, m românesc
य – y, i din „iar”, „aia”
र – r, r românesc
ल – l, ca l-ul din română
व – w, v, un sunet ce nu există în limba română. este o combinaţie de v cu un u semivocalic. majoritatea îl pronunţă ca un v, aşa că nu este nici o problemă
श – sh, ş românesc
ष- sh, shh, un ş apirat, un ş urmat de un h scurt
स – s, s românesc
ह – h, h românesc